
În ce constă terapia
Ceea ce se urmărește în cadrul ședințelor de consiliere sunt următorele aspecte: autocunoașterea, dezvoltarea personală și adaptarea cât mai eficientă la mediul extern- familial, socio-profesional și în relația de cuplu.
Consilierea psihologică este recomandată tuturor persoanelor indiferent de vârstă.

Cu toții la un moment dat ne aflăm într-un impas al vieții, în care nu știm cum să rezolvăm o situație de criză, socială, profesională sau familială. În cadrul câtorva ședințe de consiliere psihologică, te pot ajuta să înțelegi mai bine situația și să poți controla situația de criză. Consilierea are totodată și un caracter formativ, întrucât se axează pe dezvoltarea unor abilități practice sau personale.
Copii și adolescenți
În cazul copiilor și adolescenților consilierea psihologică este recomandată în cazul în care:
– întampină dificultăți de adaptare școlară;
– se mențin stările negative de anxietate, stres, instabilitate emoțională, iritabilitate, tristețe, sentimente de vinovăție;
– se află într-o situație dificilă, cum ar fi: divorțul parinților, decesul unei persoane importante din viața acestuia, adaptarea la un mediu nou, necunoscut;
– adoptă comportamente de risc: consum de droguri/alcool/tutun, agresivitate.
Adulți
În cazul adulților este recomandată consilierea atunci când:
– persistă stările de anxietate, tristețe, apatie, iritabilitate;
– întâmpină dificultăți de relaționare, de adaptare la mediul profesional;
– are dificultăți în luarea unor decizii, în a găsi un echilibru emoțional.
Ce avem în vedere:
– creșterea încrederii și a stimei de sine;
– gestionarea optimă a emoțiilor;
– cunoașterea abilităților și vulnerabilităților proprii și gestionarea optimă a acestora;
– a fi în echilibru cu tine și cu cei din jur în orice moment al vieții.
Programare Online
Șoseaua Nicolae Titulescu, nr. 1, București
Telefon:+40 731 062 118
E-mail: nataliaionescu424@gmail.com